Home
 
Despre
 
Echipament
Camere
Obiective
Accesorii
Filme foto
 
Cum funcţionează ?
Diafragma
Obturatorul
Expunerea
 
Cum fotografiem ?
Reguli şi greşeli comune
Prelucrarea digitală
 
Resurse
 
Contribuţia ta
 
Contact

 

În mod cert, fotografia cere exerciţiu. Mult. Zile, săptămâni, luni, ani. Zeci, sute de pelicule consumate, mii de cadre ratate. Nu disperaţi. Şi mai ales, nu va lasaţi dezamagiţi de imaginile proaste. O fotografie nu e un tablou, nu trebuie sa "iasă" din prima. Poţi utiliza un film întreg doar pe un singur subiect, ca să îţi iasa o fotografie reuşită. Ştiţi cate filme poate consuma un fotoreporter intr-o zi "pe teren" ?.. poate 9, 10 ?.. asta insemnă 360 de cadre. 360 de fotografii într-o zi. Ştiţi câte dintre ele îi sunt publicate ? 2,3 .. poate 5,6 dacă are noroc. Restul ? La gunoi. Se spune că dacă dintr-o un film scoţi o fotografie bună, ai reuşit. În "spatele" unei expoziţii cu, să zicem 50 de fotografii valoroase, stau mii de cadre nereuşite. Ce trebuie înţeles de aici ? Dacă aţi vazut un subiect interesant, nu trageţi un cadru şi gata. Faceţi mai multe. Din unghiuri diferite, din poziţii diferite, cu lumină diferită. La sfarşit alegeţi-o pe cea mai bună şi doar pe aceasta arătaţi-o prietenilor. Aşa că, perseveraţi şi... nu faceţi publice toate pozele ci doar pe cele foarte bune.

Deci, daţi-i bătaie, apasaţi pe declanşator. Rândurile de mai jos vă vor servi drept ghid pentru primele imagini reuşite, poate... sau cel puţin "corecte". Dar cel mai mult contează exerciţiul. Succes !  

Compoziţia fotografică

Întotdeauna trebuie plecat de la premisa că o fotografie nu va arăta niciodată la fel ca realitatea. De aici trebuie înţeles că nu trebuie să încercăm să reproducem realitatea prin simpa copiere pe hârtia fotografică. Indiferent ce reguli adoptăm (sau nu) atunci când facem o fotografie căutaţi ca imaginea să aibă propria ei personalitate, propria poveste. Gândiţi-vă că cei care vor privi imaginea s-ar putea să nu ştie nimic despre când sau unde a fost realizată, în ce context. Şi credeţi-mă, nu trebuie niciodată să daţi explicaţii celor care vă admiră fotografiile. Cand ele pot „vorbi” singure atunci inseamnă că aţi reuşit.

Voi prezenta pe scurt câteva reguli de bază ale fotografiei necesare pentru a obţine o imagine reuşită.

Cea mai cunoscută este regula treimilor.

Trageţi două linii imaginare pe cadrul imaginii astfel încât să îl împărţiţi in trei secţiuni egale, atât pe orizontală cât şi pe verticală.

 

A

B

 

C

D

 

 

 

 

Intersecţiile celor patru linii se numesc punctele de forţă (A,B,C,D) iar cele două linii verticale, linii de forţă. Este ştiut că subiectele situate într-unul din aceste puncte (sau pe una din cele două linii) atrag cel mai uşor privirea, imaginea căpătând astfel mai multă forţă. Plasarea subiectului (sau a elementelor principale ale compoziţiei) pe centrul imaginii sau în extremitatea cadrului este fie monotonă, obositoare  fie creează un dezechilibru profund.

 

Asezare a subiectului respectând regula treimilor.

 

Elementul principal apare exact pe mijlocul cadrului. Rezultat: imagine monotonă, neinteresantă.

O altă regulă este asimetria.

Divizarea cadrului în părţi egale creează deasemenea monotonie. Dacă în cadru vă apare linia orizontului evitaţi ca aceasta să cadă exact la mijlocul imaginii. Situaţi-o la o treime de marginea superioară sau inferioară, după cum vi se pare mai interesant. Acelaşi lucru este valabil şi la compoziţia pe verticală. Este recomandabil să aveţi mereu în faţa ochilor împărţirea cadrului după modelul de mai sus şi să încercaţi să vă raportaţi compoziţia la acesta, să vă “jucaţi” cu această geometrie până veţi găsi cel mai potrivit aranjament.

Într-o compoziţie reuşită mai contează şi ritmul, armonia sau echilibrul. Iată câteva fotografii în care sunt ilustrate aceste noţiuni.

În această fotografie, treptele "aşază" imaginea, îi dau armonie şi echilibru.

Foto: Buena Vista

Un bun exemplu pentru ceea ce înseamnă ritmul într-o imagine.

Foto: Silviu Matei

Stabilirea subiectului

Cel mai important lucru înainte de a apăsa declanşatorul este să stiţi foarte clar CE fotografiaţi. Dacă am spus că fotografia este o scriere, atunci, ca în orice propoziţie, trebuie să ştim care este subiectul (şi dacă vreţi, predicatul). Aici apar deseori confuzii. Cine nu are în colecţia sa fotografii care îi înfăţişează alături de un faimos monument, de o maşină luxoasă sau având in spate panorama unui peisaj superb ? Acestea sunt cele mai tipice exemple de confuzie a subiectului. Ce l-a interesat de fapt pe autor ? Persoana sau frumoasa statuie lângă care a pozat ? Peisajul maiestuos de pe fundal sau iubita care stă zâmbitoare fix în mijlocul imaginii suficient de departe pentru a nu fi recunoscută decât de cel care a facut poza dar destul cât să acopere o parte din frumosul peisaj ce se dezvăluia în sapte ? Când imaginea cuprinde o astfel de varietate de subiecte ochiul este suficient de derutat ca să nu mai înţeleagă mare lucru rătăcind între cele două (sau chiar mai multe) puncte de atracţie pe care le găseşte în cadru. Sigur, aceste imagini pot fi nişte amintiri foarte valoroase pentru cei implicaţi dar nu despre asta vorbim aici.

Aşadar, trebuie să avem în vedere principiul: o singură fotografie – o singură temă – un singur subiect. Atenţie, un singur subiect nu înseamnă un singur element în cadru. Puteţi foarte bine să fotografiaţi un grup de persoane, să spunem, dar care împreună au o “poveste” proprie, formează un tot distinct, bine determinat. Celelalte elemente care apar în cadru (persoane, animale, obiecte, etc.) nu trebuie să creeze confuzie în ce priveşte subiectul, ci dimpotrivă, trebuie orientate astfel încât să aibă un rol auxiliar, care, eventual, să pună în valoare, să completeze subiectul propriu-zis. Un bărbat alături de puşca lui de vânătoare, spre exemplu, este un caz în care elementul secundar – puşca – este în măsură să completeze “povestea” personajului spunând multe despre carcaterul acestuia, despre ocupaţiile sale, etc.

Odată ce aţi stabilit aranjarea în cadru a tuturor elementelor care vă interesează trebuie să identificaţi toate acele obiecte prezente în cadru care nu fac parte din compoziţie şi care trebuie, pe cât posibil, eliminate. Acest lucru se poate face prin înlăturarea lor fizică, dacă este posibil, prin reîncadrare (schimbând unghiul, apropiindu-vă mai mult de subiect, etc.) sau, în anumite cazuri, prin reducerea profunzimii de câmp, astfel că ceea ce se află in faţa sau (mai ales) în spatele subiectului va apărea şters, difuz, în imaginea finală.

Nu vă feriţi de excese în această privinţă, pentru că puteţi merge chiar până la scoaterea completă a oricăror altor detalii din cadru, rămânând doar cu subiectul care vă interesează.

Foto: Florin Constantinescu
(www.crosslight.ro)

Şi fiindcă tot am făcut asocieri între regulile gramaticale şi fotografie, mă mai opresc asupra unui amănunt care poate fi extrem de important. Ştim că, pentru cei mai mulţi dintre oameni, cititul se face de la stânga la dreapta. Ordonaţi compoziţia imaginii voastre pe această direcţie şi veţi constata că imaginea se “aşază” mult mai bine. (exemplu)

Alegerea luminii

Deoarece lumina este principalul instrument în realizarea fotografiei, putem spune cu certitudine că cel care stăpâneşte utilizarea ei, are toate şansele să realizeze fotografii reuşite. Înţelegerea modului în care acţionează lumina, efectele pe care le produce pe film nu se pot realiza decât prin practică. Se pot obţine nişte fotografii excepţionale doar prin utilizarea inteligentă a jocului de lumini şi umbre.

O utilizare inteligentă a luminii poate crea o imagine excepţională folosind elemente extrem de simple şi, chiar şi în două culori. Forţa imaginii rezultă din contrastul între reflexiile luminii ce apar pe o parte a obiectelor si umbra proiectată pe partea opusă.

Foto: Vitouladitis Simona Elena

O lumină care cade pe subiect drept în faţă nu este întotdeauna cea mai bună. Ea poate atenua până la eliminare senzaţia de relief care dă volum subiectului. În plus, cel/cei fotografiaţi vor avea mereu ochii mijiţi şi faţa schimonosită din cauza luminii care îi jenează.

Un alt exemplu în care imaginea capătă relief, volum, datorită umbrelor proiectate în stânga.

Foto: Vitouladitis Simona Elena

De asemenea, nu este întotdeauna recomandabilă lumina care pică perpendicular pe subiect. Se spune că, în cele mai multe cazuri, razele de lumină dau cel mai bun rezultat atunci când vin din lateral, de la un unghi de aproximativ 45 gr. O lumină specială veţi obţine întotdeauna în zorii zilei şi la amurg. Întreaga imagine va fi “îmbrăcată” în culorile pe care le au razele soarelui în aceste momente ale zilei. Nu se pot stabili însă reţete categorice astfel că, în realitate, fiecare fotograf trebuie să îşi aleagă sursa şi modul de iluminare cel mai potrivt cu ceea ce doreşte el să obţină în final.

Regulile prezentate mai sus trebuie acceptate cu titlu orientativ, deoarece fotografia este totuşi o artă şi creativitatea este cea care contează mai presus de toate. De multe ori se obţin fotografii reuşite tocmai prin încălcarea regulilor…totuşi, chiar şi pentru a putea fi încălcate cu rezultate pozitive ele trebuie mai întâi foarte bine cunoscute.

Punctul de staţie

Locul în care vă instalaţi pentru a face o fotografie se numeşte punctul de staţie. Punctul de staţie este ales în funcţie de mai multe elemente: lumină, subiectul, genul de fotografie abordat, echipamentul folosit, etc.

În toate cazurile, punctul de staţie trebuie să fie un loc care să vă permită stabilitate. Nu faceţi niciodată o fotografie făcând echilibristică, contorsionism sau alte sporturi extreme. Alegeţi-vă o poziţie cât se poate de comodă pentru a avea cât mai puţini muşchi încordaţi. Ţineţi picioarele drepte, nu flexate, uşor depărtate pentru mai multă stabilitate, mâinile sprijinite pe corp, nu în aer. Dacă vreţi să fotografiaţi “de jos”, mai bine aşezaţi-vă pe burtă, decât să staţi pe vine. Nu vă ţineţi respiraţia când declanşaţi – cum greşit fac unii – pentru că în câteva secunde mâinile vor începe să vă tremure şi …adio fotografie clară ! Este recomandabil ca declanşarea să se facă între expiraţie şi inspiraţie. Oricum ar fi, nu bruscaţi declanşatorul ! Apăsaţi pe el încet, cu o mişcare liniară.

În cazul portretelor clasice, aparatul trebuie să fie aproximativ la nivelul ochilor modelului. Plasarea obiectivului la un nivel mai jos amplifică volumul subiectului (oricare ar fi el), iar situarea lui deasupra, efectul contrar: subiectul apare diminuat (de cele mai multe ori într-un mod neplăcut). Tot în cazul portretelor, punctul de staţie e recomandat să fie mai departe deoarece o apropiere prea mare ar putea să-l jeneze pe model şi să îşi piardă din naturaleţea expresiei. Tocmai de aceea în acest tip de fotografie teleobiectivul devine esenţial.

greşeli comune

Parcurgând deja câteva repere în ceea ce priveşte realizarea fotografică, este uşor de dedus care sunt cele mai frecvente greşeli pe care le comit fotografii începători. Este vorba tocmai de contrariul celor descrise pâna aici, dar şi altele.

Aglomerarea imaginii – când fotograful este uimit de multitudinea de obiecte pe care le vede cu ochiul liber, are tendinţa de a le cuprinde pe toate in aceeaşi imagine. Atunci pune aparatul la ochi şi…, surpriză: imaginea superbă este decupată brutal de marginile cadrului care îi mai lasă doar unul-două din elementele pe care le cuprindea cu privirea. Este profund dezamăgit şi e convins că fotografia nu va încânta pe nimeni. Fireşte că este dezamăgit, din două motive: primul – pune mai mare accent pe imagine decât pe conţinut şi este firesc să nu poată reda pe o bucăţică de hârtie ceea ce cuprinde cu ochiul liber; al doilea – el are mereu ca termen de comparaţie ceea ce a văzut "pe viu" şi este normal ca în această situaţie diferenţa dintre cele două imagini să i se pară imensă.

Greşeala pe care a făcut-o poate fi aceea că a vrut să spună prea multe într-o singură fotografie. Este ca un copil grăbit care într-o singură propoziţie vrea să povestescă o mulţime de lucruri şi începe cu un lucru, continua cu altul, şi în fine, încheie cu un al treilea, astfel că nimeni nu mai înţelege nimic. Fotograful a introdus prea multe elemente, prea variate, care nu au nici o legătură unul cu celălalt din dorinţa de a fi cât mai cuprinzător.

Soluţia prin care poate ieşi din această situaţie stă în modul în care abordează problema. El nu trebuie să se concentreze pe “aducerea” în faţa privitorului a tuturor acelor lucruri care l-au impresionat, ci să aleagă unul, două, …câteva dintre ele, după caz, care prin forţa lor de sugestie să recreeze spectatorului atmosfera, sentimentele, starea reală din care au fost culese.

O excursie la munte. O drumeţie pe creste, un drum dificil...Desigur, şi o pauză pe traseu pentru puţină odihnă. Toate aceste idei sunt transmise prin clasicul indicator pe care îl putem întâlni mai pe toate cărările Carpaţilor.

Razele soarelui de amiază (cad perpendicular, deci este miezul zilei), străpung "armura" grinzilor de lemn la adăpostul cărora mai poţi spera la puţină umbră. Praf, canicula, căldură mare !

Încadrarea subiectului – cred că aceasta este cea mai frecventă greşeală a fotografilor începători  şi care, dacă ar fi evitată, măcar parţial, foarte multe fotografii ar fi salvate. Imediat cum vede ceva interesant, pune aparatul la ochi şi dacă acel “ceva” se vede în cadru, a şi declanşat. La developare se uită suprins că subiectul abia se vede (pe hârtia aceea de 10x15 am abia dacă ocupă 2-3 cm), că pe undeva prin cadrul mai apare ba mâna rătăcită a unui care tocmai trecea prin faţa aparatului, ba o pată de lumină care estompează bogăţia culorilor, etc.

Ar fi putut evita aceste neplăceri dacă şi-ar fi imaginat, timp de o secundă înainte de declanşare, cum va arăta fotografia sa în formatul final, de 20-30 ori mai mic decât mărimea naturală. Aşadar:

- apropiaţi-vă de subiect !!! nu lăsaţi spaţiul din jurul lui neutilizat; chiar dacă vreţi ca fotografia să aibă un fundal, gândiţi-vă bine la proporţiile dintre acesta şi subiect;

- “măturaţi”cu privirea tot cadrul atunci când vă uitaţi prin vizor; nu priviţi numai în centrul imaginii, ci căutaţi orice element parazitar pe care să-l înlăturaţi;

- aveţi grijă ca razele de lumină să nu intre în obiectiv pentru că atunci aveţi mari şanse ca pe imaginea finală să vă apară reflexe urâte ! (acest lucru se face numai după ce stăpâniţi bine tehnica fotografică şi/sau cu ajutorul unor filtre polarizante);